Tot ceea ce spui vorbeste despre tine

Tot ceea ce spui vorbeste despre tine

“Odata, pe inserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case, bucurandu-se de racoarea serii. In apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat. Un om care trecea il vazu pe taranul nostru si se gandi: “Omul asta e, fara indoiala, un mare lenes. Sta de pomana si cat e ziua de mare lancezeste pe pragul casei…”.

Nu am pierdut niciodata

Nu am pierdut niciodata

Citind titlul, se vor constitui din start doua tabere. Unii – care ma cunosc sau au avut puterea de a trece dicolo de aparente – vor spune: “-Dar tu ai pierdut mereu! Ai uitat de cate ori a trebuit sa o iei de la capat?! Ai uitat de cate ori ai fost

Pentru suflete frumoase

Pentru suflete frumoase

Azi vreau sa va multumesc.

Pentru cum sunteti.

Pentru cum vorbiti. Cu mine, intre voi si cu voi inseva.

Pentru energie

La multi ani cu mult sens!

La multi ani cu mult sens!

A fost urarea pe care mi-a facut-o ieri un prieten recent.

Ieri am implinit 44 de ani. Nu sunt nici putini, nici multi – sunt atatia cat

De ce mai degraba ridicam ziduri decat poduri

De ce mai degraba ridicam ziduri decat poduri

Poate fiindca deseori am fost gresit intelesi am ales sa nu mai comunicam. Poate fiindca deseori am inteles gresit si, din orgoliu, am refuzat sa corectam si sa clarificam.

Poate ca deseori am fost raniti si am ales sa ne aparam

Ce am inteles din ce-mi spunea bunica

Ce am inteles din ce-mi spunea bunica

A fost o femeie cum putine sunt. De fapt, a fost un om cum putini am intalnit. Ii placea sa ne spuna ca, desi avea doar 3 clase, ceea ce conteaza cu adevarat e scoala vietii.

Iar viata i-a dat lectii din plin.

S-a nascut in 1909, iar din cei 12 frati doar 9 au trait. Asa erau vremurile… Iar dintre ei, unii au murit in razboi. In Primul Razboi. Si tatal ei, de asemenea.

S-a casatorit si a avut 2 copii. Al Doilea Razboi a gasit-o

Despre echilibru

Despre echilibru

M-a intrebat maestrul meu:

– Si, ce noutati aveti?

I-am raspuns:

– Mi se intampla lucruri bune in ultima vreme…

Din strafulgerarea privirii de otel am stiut ca raspunsul lui

Pana la urma, si oamenii “mari” sunt mici

Pana la urma, si oamenii “mari” sunt mici

“Un intelept a fost intrebat:

– De ce saracii sunt mai prietenosi si mai sinceri decat bogatii?

Acesta a raspuns:

– Priveste pe geam. Ce vezi?

– Vad niste

Despre fericire

Despre fericire

In general, se spune ca sunt preocupati de fericire cei care nu sunt fericiti. Ca, de regula, investim atentia, preocuparile si energia noastra in ceea ce ne lipseste.

Cu toate astea, la un moment dat cand am facut un “studiu” aleator printre prieteni si membri de familie, marea majoritate mi-au raspuns ca sunt fericiti! Desigur, am fost teribil de surprinsa, inclinam sa cred ca  cei mai multi dintre ei vor spune ca

Povestea stropului de nea

Povestea stropului de nea

M-am gandit cum as putea incepe sa spun povestea mea. Si am hotarat sa incep cu o alta poveste, asemanatoare.

Cu mult, mult timp in urma doua seminte stateau culcate in pamantul rece, asteptand sa treaca timpul si sa incolteasca. “Tu, ce vei fi cand vei creste?” intreba una din ele. “Nu stiu.” raspunse cealalta. “Cat despre mine”, spuse prima samanta, “eu vreau să fiu un trandafir. Nimic nu se aseamana cu un trandafir splendid. Toata lumea ma va iubi atunci.” A mai trecut o zi sau două si prima samanta a simtit cum creste si si-a luat ramas bun de la cealalta samanta. S-a impins drept in sus, pana cand a simtit că a iesit in aer curat, si a respirat cu nesat aerul rece, dar proaspat. Nu putea vedea inca nimic, caci nu inflorise. A mai crescut si a mai crescut si isi tinea mereu capul in sus cu fermitate. Voia ca primul pe care sa-l vada sa fie cerul, iar pamantul sa ramana sub ea. Dupa o vreme, intr-o dimineata si-a deschis ochii. Cerul era deasupra capului ei, dar vai, ea nu era un trandafir, ci o floare maruntica alba. Ii venea si mai mult sa isi aplece capul si sa planga. Dar s-a impotrivit si a incercat din greu sa isi deschida ochii, sa-si tina capul drept în sus si sa priveasca din plin la cer. Isi simtea inima grea si un vant rece s-a napustit asupra ei si a aplecat-o spre pamant. Si floarea a vazut ca zapada acoperea totul imprejur, si nu mai era nici o alta floare in afara de ea. Cuprinsa de groaza singuratatii, isi stranse frunzele aproape. Dar în acea clipa isi aminti ce obisnuia sa spuna cealalta samanta si-si spuse siesi: “Nu-i nimic. Voi fi ceea ce pot sa fiu.” Apoi, nu s-a mai impotrivit vantului, si-a aplecat capul spre pamant, si n-a mai privit la cer ci catre zapada. Dintr-o data, vantul s-a oprit, frigul s-a risipit, iar zapada a scanteiat asemena perlelor si diamantelor. Floarea stia acum ca atintirea capului in sus o durea atat de tare, si ca trupul i s-a ivit din zapadă si ca numele-i era Strop de nea, Ghiocel. Asa ca a spus inca o data: ”Nu-i nimic.” Si a asteptat in tihna desavarsita, tot ce trebuia sa faca era sa-si atarne capul, dupa soiul ei.( „Povestea ghiocelului”, de G. MacDonald).