Poate fiindca deseori am fost gresit intelesi am ales sa nu mai comunicam. Poate fiindca deseori am inteles gresit si, din orgoliu, am refuzat sa corectam si sa clarificam.
Poate ca deseori am fost raniti si am ales sa ne aparam cicatricile de atingeri meschine ce vor retrezi durerea la fiecare atingere.
Zilnic mai adaugam o piatra si astfel ne incojuram de ziduri ce credem ca ne vor oferi siguranta unei vieti blande.
Poate carapacea costruita cu grija pentru a ne proteja de ceilalti ne protejeaza, in primul rand, de noi insine. De propriile emotii ce dau viata vietii si culoare fiecarei zile. De lasitatea de a ne asuma riscuri, de asumarea vietii cu bune si cu rele si cu efortul de a o trai.
Dar si cu bucuria de a o trai, in alb, negru, gri, rosu, verde, albastru. Si roz.
Se spune ca “intelegerea gresita este cea mai obisnuita forma de comunicare intre oameni.” (Peter Bernary). Si s-ar putea ca forma autentica de comunicare cu ceilalti sa fie doar o urmare a unei autentice comunicari cu noi insine. O comunicare construita pe intelegere, pe compasiune si altruism.
Atunci, s-ar putea, ca zidurile sa se transforme de la sine in poduri.
Gina Butiuc
sursa foto: aici
*Toate articolele publicate pe 40pluswoman.ro sunt proprietatea autorului. Nici un articol nu poate fi copiat, integral sau partial, fara acordul scris al acestuia, mentionarea sursei si respectarea conditiilor impuse de acesta .
Uneori, construim ziduri pentru ca durerile sa nu depaseasca granita sufletului. Mandria este unul din motivele ce inalta ziduri. Sunt atat de putini cei ce imi cunosc durerile. Dar am preferat ziduri, milei. Poate asa am supravetuit. Si dincolo de zoidurile groase intr-o zi dramele mele s-au transformat in cicatrice si puntii. Punti peste care pot trece acum toti aceia ce si-au daramat zidurile imaginare, ca si mine. Uneori in siuflet arde, alte ori ingheaza, si poate nu am dorit nici sa parjolim nici sa inghetam, nevinovati. Toate vin la timpul lor, pentru ca nimic nu este intamplator.
Puntea dintre noi se construeste……