Cineva a spus ca cea mai mare tragedie a omului modern este sa stea singur intr-o odaie. Cand am venit prima data in contact cu zicerea asta m-am intrebat cu un soi de revolta interioara – aveam vreo 30 de ani! 🙂 – cat de gol trebuie sa fie sufletul unui om pentru se simti rapus daca trebuie sa petreaca timp cu sine insusi.
Azi insa nu vad in singuratate nici absenta persoanelor, nici a emotiilor, nici sentimentul de parasire ori pustiu pe care cei mai multi il asociaza cu asta.
Azi nu vad insingurare in ideea de siguratate, asa cum cei mai multi, poate, percep aceasta stare si, poate, de aceea fug cu atata inversunare de ea.
Azi vad in singuratate un dar. Darul nepretuit ce vine o data cu maturitatea, cu acceptarea de sine, cu echilibrul si cu acel soi de validare ce porneste din intelegerea profunda a sinelui, a oamenilor si a lucrurilor.
Multi spun ca cea mai apasatoare stare de singuratate e cea pe care o simti fiind inconjurat de oameni. Eu spun ca a fi singur in multime e expresia suprema a unicitatii.
Doar intelepciunea face diferenta.
Gina Butiuc
sursa foto: aici
*Toate articolele publicate pe 40pluswoman.ro sunt proprietatea autorului. Nici un articol nu poate fi copiat, integral sau partial, fara acordul scris al acestuia, mentionarea sursei si respectarea conditiilor impuse de acesta .
Interesant! De o vreme incoace eu traiesc singuratatea celui care iese din rand, dorind sa mearga pe alta cale. E greu, dar citind gandurile tale, ma simt mai usurata. Sper sa ajung la intelepciune prin acceptare cat mai curand.
Iti doresc curaj, Mihaela! Si sa ne spui in curand ca ai reusit!