Nu cred in “maine”

In ultimii ani am fost deseori coplesita de griji pentru starea mea de sanatate. Acel tip de griji ce te trezesc noaptea din somn, scaldat in transpiratii reci, si nu te mai lasa sa adormi. Nu mi-am imaginat niciodata ca as fi nemuritoare insa momentul in care te confrunti intr-un mod deschis cu spaimele tale iti demonstreaza cat de efemer esti si te fac sa dai alt sens acelui “maine” pe care, deseori, il folosim ca scuza sau amanare.

Nu cred in “maine”. Nu cred in “poate”, “vedem”, “vorbim”, “ma gandesc”… Nu cred in amanari si nici in promisiuni facute fara credinta. Nu cred in cuvinte dincolo de care nu e nici suflet, nici emotie, nici CUVANT ci doar falsa speranta.

Nu cred in oamenii care gasesc o problema pentru fiecare solutie; in oamenii care vad mai degraba ce nu ai reusit, decat pragurile peste care ai trecut.

Nu cred in indiferenta si nici in uitare. Nu cred in tacerea ce naste prapastii dupa cum nu cred nici in tacerea nascuta din hauri nerecunoscute. Ori nenumite. Dar cred in tacerea simpla si buna ce picura balsam pe suflet atunci cand te doare si cand nu e nevoie de cuvinte ci doar de traire.

Nu cred in linia de mijloc ce inseamna compromis. Cred insa in linia de mijloc ce vine din echilibru. 

Cred mai degraba in solitudine decat in prieteniile de nevoie. Cred in cuvantul nerostit- dar respectat. 

Cred in incurajari, in blandete si in a fi prezent cand, unde si cum trebuie.

Cred in amintirile ce nu te lasa sa uiti cine esti, ce te pastreaza uman.

Cred in emotii traite in arsita, a caror incandescenta ilumineaza anii ce vin.

Cred in barbatul a carui palma imi cunoaste masura taliei asa incat sa-mi poata spune: “Ai mai slabit…”.

Cred in mine. 

Pentru ca, mai mult decat orice, cred in azi. 

Gina Butiuc

sursa foto: aici

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a primi cele mai noi articole