Va amintiti scenele frumoase din filmele clasice in care barbatul face gesturi de cavalerism si ofera bratul partenerei sale, ii deschide usa sau ii intinde umbrela intr-o zi ploioasa?
Dar din viata voastra va amintiti astfel de scene?
Din viata voastra recenta?!…
Mi-am pus aceste intrebari dupa un episod incantator petrecut zilele trecute cand un domn elegant, complet necunoscut, – desigur, trecut bine de prima tinerete – si de a doua! – s-a oprit sa-mi deschida galant portiera masinii fiindca aveam mainile ocupate de bagaje. Portiera masinii mele. Gestul, insotit de un zambet larg, facut cu naturalete si o amabilitate parca desprinsa din filmele alb-negru mi-a amintit ca, de foarte mult timp, nu am vazut acest tip de atitudine la un barbat.
Suntem noi cauza? Faptul ca ne-am revendicat dreptul la egalitate ne-a adus simultan si “dreptul” de a ne deschide singure usile? Toate usile?! Sau acest tip de independenta a indus sexului puternic si echilibrat o atitudine de tip “je m’en fiche” cand vine vorba de cavalerism?
Sau, si mai probabil, ar putea fi o combinatie. Ideea e ca nici unii, nici altii nu suntem mai castigati.
Daca in alte vremuri aceste gesturi erau considerate a intregi comportamentul unui gentleman, protectia oferita fiind automat asimilata cu masculinitatea, acum sunt considerate, in cel mai bun caz, de moda veche, daca nu chiar menite sa stirbeasca aura purtatorului de testosteron.
Gestul simplu al acelui necunoscut mi-a desenat un zambet in coltul gurii pentru o parte din zi. Dupa un timp, mi-a readus in minte imaginea unei seri din urma cu cativa ani cand, pregatiti pentru un eveniment, la iesirea din casa eu si partenerul meu ne-am ciocnit in usa. Dincolo de impactul fizic, era, de fapt, o ciocnire a orgoliilor ce dura de (prea) mult timp.
Ne-am despartit in dimineata ce a urmat.
sursa foto: aici
Lasa un comentariu: