“Eu sunt ateu!” – a fost unul din primele lucruri pe care mi le-a spus atunci cand l-am cunoscut. Mi-am spus ca trebuie sa fie un atribut definitoriu pentru el din moment ce a simtit nevoia sa afirme asta, din prima, ca o proclamatie de independenta. Am zambit in sinea mea, intrebandu-ma ce trauma a putut trai acest om astfel incat sa se razvrateasca intr-un mod atat de complet impotriva Lui.
M-am intors cu gandul la pierderile mele, la razvratirea pe care uneori am simtit-o, la intrebarile la care L-am somat sa-mi raspunda – insa nu I-am negat niciodata existenta.
Dupa ani, pe cand venea intr-o dupa-amiaza de la Cluj la Oradea, pe Piatra-Craiului s-a intalnit cu o ploaie de meteoriti. Una din bucatile de roca extra-terestra i-a strapuns tavanul Mercedes-ului. Imi povestea cu uimire intamplarea, nevenindu-i sa creada desi vazuse cu ochii lui cum se intamplase. Si, in toata uimirea aceea, il aud spunand incet, cu gravitate: “Totusi, poate ca exista. Ceva trebuie sa fie…”. Treceam pe langa Biserica cu Luna. Ma intreaba: “Asta e Biserica cu jumatate de Luna?!”. Am ras. “Cred ca tu vezi mereu doar jumatate de Luna…”.
L-am privit. Pierdea totul. Viata se razvratise impotriva lui. Avusese totul – iar acum pierdea totul. Avesese putere, pe care o folosise gresit – si exact acea putere se intorcea impotriva lui. Incepea sa inteleaga. Si sa accepte ca sunt forte mai presus de el.
Evenimente ce ne marcheaza ne pot determina sa ne pierdem credinta. Si tot astfel de traume ne obliga sa o redescoperim. Sa ne punem intrebari al caror raspuns e dincolo de noi. Raspunsuri ce ne aduc liniste, echilibru si un soi de sentiment de apartenenta.
Constiinta ca, orice ar fi, nu esti singur.
Gina Butiuc
sursa foto: aici
*Toate articolele publicate pe 40pluswoman.ro sunt proprietatea autorului. Nici un articol nu poate fi copiat, integral sau partial, fara acordul scris al acestuia, mentionarea sursei si respectarea conditiilor impuse de acesta .
Lasa un comentariu: