Cine sunt eu…

Cine sunt eu…

Sunt ca tine.

Cu nimic mai speciala sau mai prejos decat tine. Sunt doar diferita – asa cum fiecare e diferit, intr-un sens pozitiv si frumos.

Am ales ca viata mea sa fie definita de armonie si echilibru, in fiecare detaliu al ei. Inclin sa vad binele in fiecare om chiar daca un om intelept mi-a spus candva ca asta nu e nici macar naivitate ci de-a dreptul prostie.

Dupa calendar, am trait ceva mai mult de 40. In termeni de viata reala, mult mai mult. Dar probabil nu cat am trait conteaza, ci ce am luat, ca experienta de viata din ceea ce am trait definind astfel cine sunt eu.

Ca multe fete, am fost “fata lui tata”. Imi inventa povesti seara inainte de culcare si am invatat sa citesc cu el pe la 4 ani pe un “Tratat de arhitectura a lemnului”. Pana in acea dupa-amiaza insorita de octombrie cand a facut infarct si s-a stins sub ochii mei in timp ce citea, am fost cel mai fericit copil. Aveam 9 ani atunci.

L-am iubit pe tata si a fost – si este! – modelul meu de barbat. Ofiter de cariera, pasionat de sculptura,  genul de barbat care e pentru femeia lui si pentru familia lui centrul universului si punctul lor de sprijin.

Asa a fost el pentru mama : universul ei si centrul ei de sprijin. Au avut o viata si o poveste de iubire ca in filme. Mama s-a stins la 2 ani dupa el, incet, in fiecare zi cate putin. Auzeam in jurul meu spunandu-se ca “s-a stins de dorul lui”. Ma intrebam, cu mintea mea de atunci, de ce nu a vrut sa ramana cu noi si ce poate fi atat de sublim in iubire. Am inceput atunci sa citesc marile romane de dragoste pentru a cauta raspunsuri. La vremea aceea am avut impresia ca le-am gasit si ca iubirea e o minutata poveste intre doi oameni care au fost creati unul pentru celalalt iar daca intre ei intervine o distanta, bucati din sufletele lor pleaca cu celalat. De asta e atat de dureros si de asta unii nu supravietuiesc singuri.

Pe la 30 si un pic de ani am dat o noua definitie iubirii, una plina de cinism si resentimente, atunci cand sotul meu a ales o alta femeie, dupa 16 ani petrecuti impreuna. Atunci am crezut ca lumea se va sfarsi si ca voi muri de durere. Nu am murit de durere. M-am adunat si, in contextul acela, mi-am pornit propria afacere ce venea sa-mi implineasca visul pe care l-am avut mereu – si pentru care nu a fost niciodata momentul potrivit: Atelierul de creatie vestimentara. In timp, mi-am dat seama ca divortul a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla si ca altfel nu as fi fost femeia care sunt.

La 40 am revenit la definitia de la 11 ani iar asta e o alta dovada a faptului ca esti mai intelept atunci cand esti mic.

Pot spune ca sunt pe cont propriu de la varsta de 11 ani. Am avut o adolescenta chinuita, marcata de griji si privatiuni, cu multe complexe determinate de postura de copil orfan. Am inteles repede ca va trebui sa fiu de zece ori mai buna decat un copil obisnuit daca vreau sa reusesc si ca expresia emotiilor nu e in avantajul meu. Dupa ani, mi s-a spus ca sunt ermetica, ca am duritatea metalului, ca doar cine ma cunoaste stie ca sunt un vulcan acoperit de gheata. Am pierdut deseori – si de multe ori a trebuit sa o iau de la capat.

Am profesat 9 ani ca invatatoare, fiind absolventa de Pedagogic. Mi-a placut sa lucrez cu copiii, la un moment dat insa mi-am dat seama ca sistemul romanesc de invatamant ma va limita permanent si nu-mi va permite sa evoluez personal asa ca, in mijlocul anului scolar, mi-am dat demisia “ca semn de protest impotriva sistemului”. Sunt absolventa de sociologie, am un master in economie sociala, am lucrat in media si publicitate si, cand a fost timpul, mi-am urmat visul si am pornit afacerea mea. Am lansat vreo 24 de colectii, daca imi mai amintesc bine – 🙂 – si am ajutat sute de oameni sa-si depaseasca complexul ca nu sunt perfecti, sa inteleaga ca frumusetea vine tocmai din unicitate si sa se priveasca in oglinda cu placere si incredere. Cred ca e cea mai frumoasa recompensa a muncii mele. Am cunoscut oameni frumosi si de la fiecare am incercat sa invat ceva.

Dar cel mai de pret lucru pe care-l invat e ca nu exista inceput si sfarsit ci doar o curgere fireasca a emotiilor si starilor noastre, a vietii, asa cum trebuie ea sa fie. I te poti impotrivi – sau o POTI TRAI. Poti iesi invins – sau poti iesi mai intelept.

Am ales sa fiu mai intelept. Si-mi place cine sunt.

Sunt fericita? Uneori. Sunt nefericita? Uneori. Sunt Zen? Rareori. Mai am visuri si nostalgii? Destule.

Sunt, probabil, asa cum trebuie acum sa fiu pentru ca maine sa devin ceea ce trebuie sa devin.

 

Gina Butiuc

sursa foto: arhiva personala

credit foto: aici

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a primi cele mai noi articole

Comments

  1. Cine trebuie sa inteleaga, va simti, pentru restul va fi doar lectura…

  2. Esti exact ceea ce trebuia sa fii! Esti talentata si inteligenta, echilibrata si sensibila (exact atat cat trebuie), dar, mai ales, esti modelul nostru. Si, stii tu cata nevoie avem de astfel de modele? Ramai asa, ca tare bine esti, cum esti!

Lasa un comentariu:

*