Ceva de iubit…

Ceva de iubit…

“Intr-un salon de spital, o femeie si un barbat asezati in scaune isi asteapta tramentul. Amandoi sunt bolnavi de cancer in stadiul terminal si urmeaza chimioterapie. Ea asteapta calma, oarecum senina, tacuta. El priveste totul cu o ostilitate nedisimulata si incepe o conversatie in care cinismul e injectat in fiecare cuvant.

– Se cred niste adevarati zei acesti doctori. De fapt, nu stiu nimic. Nici unul din ei. Doar ne alimenteaza sperantele. Murim oricum. Dar totusi suntem aici si acceptam sa ne simtim si mai rau desi stim care va fi rezultatul.

Ea ramane in continuare tacuta si calma. Lipsa ei de reactie parca il provoaca si mai mult.

– Tu poate ca esti dintre naivii care chiar cred ca au o sansa.

– Eu sunt medic, vine linistit raspunsul ei. Pana recent am lucrat in acest spital. Stiu ce pot face medicii si ce nu pot. Vin aici pentru tratament fiindca vreau sa stiu ca am facut tot ce as fi putut face. Insa in primul rand nu pentru mine fac asta, ci pentru fiica mea: ea ar fi devastata daca nu as incerca orice este posibil.

Cinicul coleg de salon a ramas o clipa pe ganduri.

– Toata viata am studiat poezia. Sunt profesor de poezie la universitate. Mereu am crezut ca doar arta e greu de inteles.

Ea zambeste. Se domolise si el. Iar dupa o scurta pauza, glasul lui rupe din nou tacerea:

– Iti lansez o provocare: sa exprimi acum in cuvinte un lucru pe care nu ai indraznit sa-l spui nimanui.

Zambetul ei amesteca visare si amaraciune.

– De fapt, nu vreau sa fiu aici. Nu vreau sa mai urmez nici o secunda din acest tratament. Stiu destul de exact cat mai am de trait. Ceea ce imi doresc cu adevarat este SA TRAIESC  atat cat mai am de trait.

Tace. Tac amandoi. Ea isi inghite lacrimile. Sopteste:

– De fapt, acum as vrea sa plec la Paris.

– Iar eu as vrea sa ma iei cu tine… , a venit raspunsul lui.” 

Povestea de mai sus e o scena dintr-un film. Cei doi chiar au plecat impreuna la Paris traind un ultim episod romantic. Desigur, am plans urmarind acel film (plang deseori la filmele romantice)  insa m-am recunoscut in cei doi. In dorinta lor de a se simti vii, de a simti vibrand fiecare fibra a trupului si a sufletului pana in ultimul moment. In fiecare moment. Dincolo de limitarile sau constrangerile fizice, de spatiu sau de timp.

Mereu am crezut ca cel mai frumos lucru pe care-l putem trai in viata asta este sa fii indragostit. Nu stii cat dureaza, cum va fi sau ce va urma. Dar atat cat e, nu se compara cu nimic altceva. Iar ceea ce iti ramane e mereu un suflet mai plin.

In care mai poti gasi mereu loc pentru ceva de iubit.

 

Gina Butiuc

sursa foto: aici

 

 

 

*Toate articolele publicate pe 40pluswoman.ro sunt proprietatea autorului. Nici un articol nu poate fi copiat, integral sau partial, fara acordul scris al acestuia,  mentionarea sursei si respectarea conditiilor impuse de acesta .

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a primi cele mai noi articole

Lasa un comentariu:

*