M-a intrebat maestrul meu:
– Si, ce noutati aveti?
I-am raspuns:
– Mi se intampla lucruri bune in ultima vreme…
Din strafulgerarea privirii de otel am stiut ca raspunsul lui va taia ca o sabie.
– Daca unui om care azi se casatoreste, plin de iubire si speranta, i-am spune ca peste 5 ani isi va pune pistolul la tampla din cauza casatoriei – ar mai privi evenimentul de azi ca pe unul fericit?!… Dar nu-i putem spune asa ceva…
In trecere, m-am gandit ca ma testeaza – fiindca mereu face asta. Si, in si mai putin timp, mi-am spus ca oricum ar merge lucrurile intotdeauna va gasi un argument care sa-mi demonteze atat elanul nejustificat cat si momentele de neimplicare. Exact acel argument ce are puterea de a instaura starea de echilibru.
Deseori suntem insufletiti de iluzii. Si deseori suntem dezamagiti tot de iluzii. Ori de pierderea iluziilor. Calea pe care mergi pastrand echidistanta intre bucurie si dezamagire e cea a echilibrului. Intre speranta care iti da aripi si speranta care te ucide incet. Intre lupta si obsesia atingerii telului. Intre ceea ce oferi, ceea ce astepti sa primesti – si ceea ce primesti intr-adevar. Intre ceea ce astepti si ceea ce ti se cuvine – sau meriti! Fara exaltare, fara resentimente. Fara priviri aruncate cu obida in urma.
Fie ca esti devotat valorilor crestine, ideii de kharma sau esti ateu convins, in viata intotdeauna lucrurile tind in mod natural spre atingerea echilibrului. Acea stare ce curge lin in corpul tau prin fiecare atom si se insinueaza in fiecare gand, in fiecare emotie, in fiecare actiune. Uneori tot ceea ce trebuie sa faci e sa ai rabdare. Sa astepti instaurarea de la sine a starii de echilibru.
Alteori, insa, ajungi acolo cu buna stiinta prin trairea cu moderatie a fiecarui moment, bun sau rau, inaltator sau mizerabil, a iubirii si a mortii, a zborului si a caderii.
Transforma asta viata intr-un drum uniform, lipsit de culoare? Poate, daca nu ai asimilat echilibrul emotiilor si nu ai gasit linia de demarcatie intre emotiile ce te devoreaza si emotiile ce infrumuseteaza. O data stabilit acest prag, calatoria pe acest drum iti va permite sa vezi culorile din jur in deplinatatea frumusetii lor.
sursa foto: aici
*Toate articolele publicate pe 40pluswoman.ro sunt proprietatea autorului. Nici un articol nu poate fi copiat, integral sau partial, fara acordul scris al acestuia, mentionarea sursei si respectarea conditiilor impuse de acesta .
Noțiunile de bine și de rău sunt relative! Binele unuia poate fi răul altora, și invers…
Exact. De aceea trebuie privit totul cu echidistanta. Atat cat este posibil.
Maestrul e un înțelept! Gândește adânc…
Intr-adevar. Și sunt recunoscătoare pentru invataturile sale.
frumos blog!
Multumesc!
Fragilitatea echilibrului nu o va sti nimeni, niciodată. Intre a fi echilibrat si a nu fi există doar subtirimea unei coli de hârtie.
Omul constient cunoaste si fragilitatea echilibrului, si pretul acestuia. Cel care nu stie aceste lucruri este doar un egoist ce traieste in lumea lui in care crede ca i se cuvine totul pentru el are un “suflet sensibil”. Intre sensibilitate si lipsa totala de respect pentru sensibilitatea si intimitatea celuilalt e ceva mai mult decat “subtirimea unei coli de hartie” iar masura o da bunul-simt.
E usor sa traiesti in extreme: ai foarte multe scuze pentru asta. Pentru echilibru e nevoie de efort, constienta si respect.