Pana la urma, si oamenii “mari” sunt mici

Pana la urma, si oamenii “mari” sunt mici

“Un intelept a fost intrebat:

– De ce saracii sunt mai prietenosi si mai sinceri decat bogatii?

Acesta a raspuns:

– Priveste pe geam. Ce vezi?

– Vad niste copii care se joaca.

– Iar acum priveste in oglinda si spune ce vezi.

– Ma vad numai pe mine…

– Ei vezi: si fereastra si oglinda sunt din sticla – dar daca adaugi putin argint, deja te vezi numai pe tine.” (Pilda oglinzii)

Respectul, admiratia, iubirea noastra sunt precum argintul: astern peste oameni calitati ce-i ridica pe socluri carora nu le apartin, pe care nu le merita. Ii transformam in zei fiindca ii iubim. Ii imbracam in regi fiindca respectul nostru e demn de nobletea unui rege. Ii admiram si-i iubim si-i crestem in ochii nostri, si-n sufletele noastre pana la ranguri ce-i strivesc.

Iar cand iubirea, admiratia, respectul dispar, oamenii astia mari raman dezgoliti in fata noastra. Si, dintr-o data, ii vedem mici. Poate obisnuiti – in cel mai bun caz. Poate meschini. Poate purtatorii unor suflete urate care nu ne plac.

Fiindca toata bogatia lor statea in “argintul” din ochii nostri.

“Gina, pana la urma si oamenii mari sunt mici!” – mi-a spus sora mea intr-o seara.

Am deschis larg ochii.

Mi-am inchis sufletul.

 

Gina Butiuc

sursa foto: aici

 

 

*Toate articolele publicate pe 40pluswoman.ro sunt proprietatea autorului. Nici un articol nu poate fi copiat, integral sau partial, fara acordul scris al acestuia,  mentionarea sursei si respectarea conditiilor impuse de acesta .

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a primi cele mai noi articole

Lasa un comentariu:

*