M-am gandit cum as putea incepe sa spun povestea mea. Si am hotarat sa incep cu o alta poveste, asemanatoare.

Cu mult, mult timp in urma doua seminte stateau culcate in pamantul rece, asteptand sa treaca timpul si sa incolteasca. “Tu, ce vei fi cand vei creste?” intreba una din ele. “Nu stiu.” raspunse cealalta. “Cat despre mine”, spuse prima samanta, “eu vreau să fiu un trandafir. Nimic nu se aseamana cu un trandafir splendid. Toata lumea ma va iubi atunci.” A mai trecut o zi sau două si prima samanta a simtit cum creste si si-a luat ramas bun de la cealalta samanta. S-a impins drept in sus, pana cand a simtit că a iesit in aer curat, si a respirat cu nesat aerul rece, dar proaspat. Nu putea vedea inca nimic, caci nu inflorise. A mai crescut si a mai crescut si isi tinea mereu capul in sus cu fermitate. Voia ca primul pe care sa-l vada sa fie cerul, iar pamantul sa ramana sub ea. Dupa o vreme, intr-o dimineata si-a deschis ochii. Cerul era deasupra capului ei, dar vai, ea nu era un trandafir, ci o floare maruntica alba. Ii venea si mai mult sa isi aplece capul si sa planga. Dar s-a impotrivit si a incercat din greu sa isi deschida ochii, sa-si tina capul drept în sus si sa priveasca din plin la cer. Isi simtea inima grea si un vant rece s-a napustit asupra ei si a aplecat-o spre pamant. Si floarea a vazut ca zapada acoperea totul imprejur, si nu mai era nici o alta floare in afara de ea. Cuprinsa de groaza singuratatii, isi stranse frunzele aproape. Dar în acea clipa isi aminti ce obisnuia sa spuna cealalta samanta si-si spuse siesi: “Nu-i nimic. Voi fi ceea ce pot sa fiu.” Apoi, nu s-a mai impotrivit vantului, si-a aplecat capul spre pamant, si n-a mai privit la cer ci catre zapada. Dintr-o data, vantul s-a oprit, frigul s-a risipit, iar zapada a scanteiat asemena perlelor si diamantelor. Floarea stia acum ca atintirea capului in sus o durea atat de tare, si ca trupul i s-a ivit din zapadă si ca numele-i era Strop de nea, Ghiocel. Asa ca a spus inca o data: ”Nu-i nimic.” Si a asteptat in tihna desavarsita, tot ce trebuia sa faca era sa-si atarne capul, dupa soiul ei.( „Povestea ghiocelului”, de G. MacDonald).
…