O poveste de seara

O poveste de seara

Urmaresc postarile tale si sunt convinsa ca suntem multe care ne dorim sa auzim si alte experiente. Poate pentru ca avem nevoie de incredere, de putina incurajare prin exemplele fiecareia. Nu cred ca am incercat inca sa-mi fac un rezumat al vietii de pana acum, dar o sa incerc.Am 41 de ani, divortata de trei ani si pot sa spun (probabil cum fiecare poate spune) ca uitandu-ma in urma… am ce povesti!Trebuie sa incep de la inceput, adica de cand eram copil, doar pentru a ma face mai bine inteleasa. Incerc sa fac rezumate scurte sa nu va pierdeti rabdarea…. Am crescut cu bunica, parintii si sora mea mai mare intr-o atmosfera de cearta continua. Parintii mei sunt doi oameni chiar deosebiti, fiecare in felul lui, dar care nu au nimic in comun inafara de mine si sora mea. Au continuat “calvarul” asta pentru copii… sunt sigura ca recunoasteti tiparul!

Tinuta foarte din scurt era logic sa-mi doresc sa ma marit cat de repede, adica la 21 de ani. Am facut aceeasi greseala ca si ai mei si am stat casatorita 17 ani. L-am cunoscut pe fostul in facultate si ne-am casatorit inca din facultate. Chiar am reusit, desi nu ne potriveam deloc (asta am realizat doar dupa divort), sa facem mii de compromisuri, fiecare si sa cred ca vom imbatrani impreuna. La un moment foarte prost in relatia noastra a cunoscut o fata ( o prietena de-a mea la momentul acela) si … cam asta a fost finalul. Mi-au trebuit trei ani ca sa inteleg ca nu ea era vinovata ci doar noi nu aveam relatia care trebuia. E foarte important sa te impaci cu tot ce s-a intamplat in viata ta in trecut ca sa poti zambi in momentul de ACUM. Bineinteles e nevoie si de mult timp…Ce am mai invatat intre timp este ca, pana nu faci asta,  e bine sa nu incepi o alta relatie.

Eu, dupa divort mi-am trait tineretea cateva luni din plin si apoi am inceput o relatie cu un barbat mai tanar. Nu am vrut o relatie serioasa doar ca m-am indragostit lulea – normal – si mi-a trebuit ceva timp sa realizez ca nu era reciproc. Cred ca pana acum suna ca o poveste spusa si raspusa – si totusi, se repeta la foarte multe dintre noi. A venit timpul sa ne indragostim in primul rand de noi… E cel mai greu lucru pentru ca toate ne vedem o gramada de defecte si totusi asteptam sa ne iubeasca cineva inainte sa o facem noi. Eu am luat decizia sa lupt pentru dragostea asta – a mea de mine – pana va fi asa cum trebuie si apoi o sa decid ce fac mai departe.

Pe planul celalalt, al supravietuirii, mi-as dori sa va fac un rezumat pentru ca e tot la fel de important.Impreuna cu fostul sot aveam o afacere mica pe care am inchis-o la divort  nu numai din cauza sentimentelor, ci chiar nu mai era profitabila. Eram cumva intr-o stare de soc, plina de datorii (pe care inca le platim amandoi) si nu stiam incotro s-o apuc. Am facut facultatea de calculatoare dar dupa atatia ani eram pe langa subiect. Parintii mei au o situatie buna si tata mi-a propus sa il ajut pe el… in agricultura. Chiar nu imi doream asta… M-am angajat la un  var de-al meu ca si om la toate intr-o firma care face vanzari online, dar nu aveam nici un fel de experienta. Am stat un an si in final, dupa ce m-am linistit am acceptat oferta tatalui meu si am pornit un proiect pe fonduri europene. Nu mi-a fost usor pentru ca, dupa atatia ani, m-am intors in atmosfera de cearta care e greu de suportat chiar si de un om matur!A fost si asta o lectie, de fapt! Mi-am vazut parintii cu alti ochi de data asta si, desi nu pot sa-i ajut in vreun fel,  ii pot privi cu compasiune acum si fara sa-i mai acuz pe ei de greselile mele.

Am ajuns la varsta asta sa inteleg ca e foarte important sa lucrezi ceea ce-ti place si iti face placere. Munca iti ocupa o treime dintr-o zi ( minim) si daca nu o faci cu placere e doar un mod de a te distruge singura, indiferent de castigurile materiale. Mi-a trebuit cam mult sa aflu si am ajuns sa-mi dau seama ca mi-ar face placere sa fac masaj. Fostul meu sot nu suporta masajul deci, nici nu am avut parte de asa ceva. L-am descoperit recent si am aflat ce am pierdut! Culmea e ca nu doar ador sa fiu masata dar ma relaxeaza si pe mine daca il fac eu. Asa ca, m-am inscris la un curs de 6 luni. Termin in martie si sunt convinsa ca este ceva ce o sa faca parte din viata mea in viitor. Am mai facut si cursuri de dans (salsa) pe care le recomand din toata inima tuturor femeilor si acum m-am mai inscris si la cursuri de germana.

Sunt optimista si, la cat de tare uram schimbarile de orice fel inainte, acum stiu ca sunt intotdeauna un lucru bun. Lucrez in continuare cu mine sa reusesc sa traiesc singura, fara sa-mi mai doresc neaparat companie (cu fostul sot eram 24 din 24 impreuna si asta mi-a fost cel mai greu pana acum, sa nu am o companie, sa nu impartasesc cuiva tot ce mi s-a intamplat intr-o zi si sa nu ma mai ingrozesc la venirea serii stiind ca sunt doar eu si catelusul meu). Nu pot sa spun ca nu mai am momente de tristete,  dar sunt tot mai rare si astept sa mai treaca putin timp pentru ca si asta am mai invatat… Timpul chiar le rezolva pe toate. Incerc sa iau fiecare zi ca un nou inceput, sa nu-mi fac multe planuri, sa traiesc momentul. Ma trezesc dimineata si astept sa vad cum ma mai surprinde viata. E important sa faci eforturi sa incepi fiecare zi cu un zambet pe fata… credeti-ma ca functioneaza. Incercati sa eliminati orice fel de ganduri negative din mintea voastra, oricat de greu vi se pare. Veti fi surprinse de schimbarile care le aduce o zi inceputa cu un zambet care spune: tot ce a fost , a fost… hai sa mai fim si fericite. Depinde doar de noi!O seara minunata sa aveti si o zi noua asa cum va doriti!

Mihaela Chiorean

sursa foto: aici

 

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a primi cele mai noi articole

Comments

  1. Mihaelo,te admir!Jos palaria!
    Pana la un punct,povestea ta e ca si a mea..De la curajul de a infrunta viata singura,de a face schimbari(de a sti sa le accepti) mi se cam rupe mie filmul.Mi-ar place sa te cunosc.Oameni ca tine nu pot fi decat deosebiti!!
    Daniela

  2. Da, multe scene familiare, multe deja-vu-uri. Bravo, Mihaelo! Hotararea de-a te (re)descoperi, inainte de-a te antrena intr-o relatie, e una matura, una pe care, din pacate, multe dintre noi o ignoram. Sa ai succes! (Asa bine te pricepi sa punctezi scenele cu adevarat importante!)

  3. Citind randurile tale ma gandeam la ce frumos spunea Anthony Robins “Dimineata ridica-te motivat/provocat si seara culca-te satisfacut de ceea ce ai realizat” chiar cat de mic ar fi acel lucru

  4. pentru ca noi, femeile, suntem puternice si pentru ca eu cred, dupa 30 de ani de relatie cu acelasi barbat din care 21 de casatorie, ca la noi, la romani, cuplul in varianta clasica este supraestimat. Asteptam prea mult de la ceilalti, facem prea mult pentru ceilalti, in loc sa ne punem pe noi pe primul plan. Pentru ca, nu-i asa, nu poti sa dai din ceea ce nu ai sau din ceea ce nu esti. Am 48 de ani, peste trei saptamani voi fi oficial divortata. Mihaela, felicitari.

    • Asa este, insa femeia romanca asa a fost educata dintotdeauna. Poate ca a venit timpul ca lucrurile sa se schimbe.

      • ai dreptate Gina, e timpul sa schimbam asta, si tu faci foarte bine ceea ce faci. Este necesar un schimb de experienta cu tinerele care intra acum in relatii de cuplu fara sa fie intr-o relatia autentica cu ele insele….pentru ca asa invata de la mamele lor, pentru ca imita modelul de cuplu cu care au crescut.

Lasa un comentariu:

*