Despre perfectiune

Despre perfectiune

Aparenta de perfectiune pare a fi tot mai mult eticheta vietii contemporane. Daca ar fi sa ma iau dupa ceea ce posteaza in social-media prietenii mei virtuali, as putea crede ca toti au vieti perfecte. Prieteni perfecti, familii perfecte, vacante perfecte, in locuri mai mult decat perfecte, ca sa nu mai vorbim de extraordinarele lor reusite profesionale si anvergura carierei lor. Multi dintre ei sunt marcati de aceasta perfectiune disimulata a vietilor lor pana la stadiul in care intreaga lor atitudine s-a aplatizat asemeni Pamantului devenit harta. Nu rad, nu plang, nu se bucura, nu spun si nu fac lucruri placute fiindca ar putea fi judecati de ceilalti pentru slabiciunea lor si nu-si asuma viata de-a dreptul decat in protectia anonimatului virtual. Fiecare contractie a fiecarui muschi al fetei a fost mult studiata pentru a “da bine” in selfie-uri. Sub atitudinea aceasta liniara – deseori confundata cu starea de calm – se afla de fapt golul lasat de lipsa unei vieti autentice. Sunt candidatii perfecti pentru stirile de la ora 5, cu cate un comentariu de genul: “Si era un om atat de linistit…”.

Viata mea nu e perfecta mereu. E alcatuita din zile adevarate. Din zile la starsitul carora pot sa rad in hohote cu un prieten in fata unui pahar cu vin-  dar si din zile in care adorm ingandurata. Din zile in care pot sa sar cu pumnii stransi in aer tipand “Yeessss!” – dar si din zile in care inercari repetate dau gres.  

Vietile acestea “imperfecte” sunt, de fapt, alcatuite dintr-o sumedenie de momente perfecte. Din acea perfectiune ce vine din a fi autentic. Din libertatea de a fi tu insuti si atunci cand esti vazut, dar si cand esti doar tu cu tine. Din asperitatile lasate de pensula in trecerea ei pe panza. Din praful ridicat in urma celui ce pleaca lasand loc pentru tot ce nu ai trait inca, pentru tot ce nu ai incercat inca, pentru tot ce nu ai avut curaj. Inca.

Perfectiunea unei zile poate fi greseala asumata ce a dat culoare si emotie acelei zile. Din care ai invatat si ai devenit cel de azi. Perfectibil.

Gina Butiuc 

sursa foto: aici

 

 

*Toate articolele publicate pe 40pluswoman.ro sunt proprietatea autorului. Nici un articol nu poate fi copiat, integral sau partial, fara acordul scris al acestuia,  mentionarea sursei si respectarea conditiilor impuse de acesta .

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a primi cele mai noi articole

Comments

  1. Nu cred ca exista termenul de ‘perfectiune’ oricat de mult ne-am stradui. Apar factori care ne influenteaza fie direct sau indirect !

    • Termenul exista, ca dovada e faptul ca-l folosim. Nu exista starea de perfectiune, din pacate, decat pe termen scurt si/sau subiectiv.

  2. Daca perfectiunea ar fi existat, nimic din viata nu ar fi avut gust. Intr-o zi plafonarea s-ar fi instalat intru totul.
    Cuvantul perfectiune exista si da sens nazuintelor noastre. Tindem mereu spre a ne depasi.

    • Frumos spus: “Cuvantul perfectiune exista si da sens nazuintelor noastre.” Fara aspiratia spre mai inalt suntem neant.

Leave a Reply to Silvia Gurau Cancel reply

*