Eleganta de a fi

Eleganta de a fi

In urma cu 4 ani, atunci cand am lansat acest blog, aveam in suflet si in minte un singur lucru: sa impartasesc ceea ce simt, ceea ce am trait, celor ce s-ar recunoaste in ceea ce scriu. Intalneam deseori femei care, dincolo de statutul, pozitia, jobul sau alte situatii particulare, erau oarecum “unite” prin aceleasi trasaturi: o forta discreta, un tip de perseverenta demna, acea intelepciune ce vine din lectii asumate si din eleganta de a fi. Si poate, un fel de solitudine. In timp, in jurul blogului s-a cristalizat o frumoasa comunitate, definita prin atitudine pozitiva, comunicare constructiva si un mod elegant de a privi viata. De fapt, acestea sunt trasaturile ce ne unesc, desi fiecare suntem diferite si unice in cel mai frumos mod.

Modul in care ati primit articolele mele mi-a dat deseori incredere, alteori mi-a desenat zambete pe chip, uneori mi-a umplut sufletul de duiosie sau mesajele voastre mi-au adus lacrimi de recunostinta in ochi. Oricum ar fi, faptul ca sunteti “acolo”, dincolo de ecranul pe care cititi, faptul ca va simt emotia, imi da sentimentul ca ati avut nevoie sa va regasiti si ca randurile acestea au stabilit conexiuni subtile. Si va multumesc pentru asta.

Am auzit de atatea ori ca “femeile acestea nu exista”, ca aceasta categorie nu e activa si implicata, ca preocuparile noastre sunt limitate, ca nu vrem sa iesim, ca nu suntem prezente la evenimente sau in viata publica. Am auzit spunandu-se ca femeile din acest segment nu sunt interesate de on-line si ca voi esua in demersul meu de a crea un blog dedicat noua 🙂 iar ideea de organiza un eveniment offline pornind de la comunitatea virtuala creata in jurul blogului e temerara. Multi mi-au spus ca nu voi reusi.

Dar eu mi-am spus ca pot. Iar cand mi-am spus ca pot am avut in minte ca “putem”. Si am simtit asta de fiecare data cand ati reactionat frumos la un articol publicat, de fiecare data cand mi-ati trimis mesaje de multumire sau de incurajare. 

Mi-am spus ca, la timpul potrivit, ne vom cunoaste si dincolo de aceste randuri. Iar acel timp as spune ca a venit. Pe 7 martie, incepand cu ora 19.00, va dau intalnire la Bucuresti, la Impact Hub (Splaiul Unirii nr. 165, Timpuri Noi Square, cladirea 2, etaj 1). Am denumit generic acest eveniment “Serile 40pluswoman” si cred ca acesta va fi doar primul si ca de acum ne vom vedea mai des, iar motto-ul “Eleganta de a fi” a venit intr-un mod implicit: toata comunicarea pe care am avut-o cu voi, tot ceea ce mi-ati povestit, intreaga voastra prezenta am putut sa o definesc prin aceste cuvinte: eleganta de a fi.

Am lucrat cu multa emotie pentru a organiza acest eveniment. Asa ca, ca in ajun de Ziua Femeii, va dau intalnire la un pahar cu vin, sa impartasim idei, ganduri, emotii, experiente de viata si sa ne bucuram de prieteni noi. Sa cunostem povesti de viata alaturi de Marie-Rose Mociornita, Mihaela Tatu si Dan Vasile si sa imbratisam cu incredere viitorul.

Mihaela Tatu vine pe 7 martie la “Serile 40pluswoman” pentru a aduce inspiratie, forta si povestea unei vieti definita de permanenta reinventare.

Cu o poveste de viata parca desprinsa dintr-un film, Marie-Rose Mociornita ne va vorbi cu eleganta ce o caracterizeaza despre lectiile pe care si le-a asumat, etape de viata si nevoia permanenta de reformulare. 

Dan Vasile vine cu perspectiva barbatului caruia nu-i e teama sa vorbeasca despre crizele pe care le-a trait si despre cum l-au schimbat acestea. Despre cat de usor ar fi fost sa plece si decizia de a reconstrui. Despre a fi prezent in propria ta viata, in casnicia pe care o ai si despre a-l “vedea” pe celalalt.

Trebuie sa va spun ca astept cu nerabdare sa va intalnesc. Evenimentul il gasiti aici iar de aici puteti achizitiona biletele pentru acces.

Sa ne vedem cu bine!

 

Gina Butiuc

 

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a primi cele mai noi articole

Comments

  1. Uneori se intampla si minuni!

  2. Toate femeile sunt minunate prin felul lor de a fi !

  3. Vă așteptăm cu drag și la Pitesti

Lasa un comentariu:

*