Ora 17.37. Ma indrept spre Atelier. Iubesc aglomeratia orasului la orele dupa-amiezii ce se scurge usor in seara. Agitatia oamenilor ce se indreapta spre case are in ea o caldura aparte – sau, cel putin, asa o percep eu. Probabil confortul gandului ca au incheiat o zi de munca si se apropie de familiile lor si de cei ce le sunt dragi asaza o expresie de liniste pe fetele si in sufletele lor.
Agitatia de la orele serii e complet diferita de zumzetul diminetii cand, in graba fiecaruia, s-a insinuat inca de la iesirea din casa stresul, iritarea, presiunea zecilor de lucruri ce trebuie rezolvate peste zi.
Sunt oprita la semafor. Observ cum masina din spatele meu aluneca incet spre mine si, cu ingrijorare, ma uit prin oglinda la persoana de la volan. E o femeie trecuta de 40 de ani, cu o expresie incordata pe chip. Vad ca, pe jumatate rasucita in spate, cu o mana cauta ceva. Presupun ca isi cauta telefonul in geanta asezata pe bancheta din spate sau un alt obiect si ma intreb cum nu se gandeste ca e un gest iresponsabil fiindca e atat de usor sa piarda controlul masini in acele conditii. Ma uit mai bine. Observ ca expresia de pe chipul ei ingrijit e de fapt disperare, ca nu-si ia ochii de la drum nici o secunda iar pe bancheta din spate are un scaun de copil iar copilul plange. Intoarsa cu trupul pe jumatate in spate, cu o mana incerca sa mangaie copilul. O scena plina de duiosie care vobeste in cateva secunde despre viata a mii de femei pe jumate aflate “la volan”, pe jumatate ingrijind de sufletele celor dragi.
Si ma intreb care este povestea ei. Asa cum, de fiecare data cand imi scrii, ma intreb care e povestea ta.
Acest blog a fost creat pentru tine. Da, nu ridica din sprancene. Daca societatea si media te-au invatat ca esti una din cele multe si ca doar starurile au povesti de viata pe care toata lumea vrea sa le cunoasca, ei bine, nu e chiar asa. Viata ta e o poveste ce poate fi spusa. De atatea ori mi-ai scris fara a avea curaj sa o faci intr-un mod public. Insa sentimentul ca apartii unei comunitati in care femei asemeni tie isi impartasesc povestile, experientele si visurile s-ar putea sa fie ceeva ce-ti lipsea pana acum.
Ai citit povestea mea. Fa-ti curaj si impartaseste-ne povestea ta. Modul in care ai luptat pentru idealurile tale, felul in care ai reusit – sau cum te-ai ridicat dupa esecuri – ar putea fi o sursa de inspiratie pentru alte femei si un motiv de incredere pentru tine.
Aici: gina@40pluswoman.ro – imi poti trimite povestea ta. Iar daca iti faci griji ca, poate, nu te pricepi fantastic la scris, iti spun ca nimeni nu e fantastic in valoare absoluta si ca te voi ajuta. Asa ca, nu mai sta pe ganduri – fa-ti curaj!
Gina Butiuc
sursa foto: aici
Lasa un comentariu: